Povesti de succes

EL SPUNE...

Norbert este un copil de 7 ani din comunitatea de romi din satul Telechiu. Acum este in clasa a II-a si a urmat Gradinita de Vara organizata de Fundatia Ruhama in Tetchea in anul 2006. Provine dintr-o familie foarte saraca cu inca 2 frati si mama insarcinata, si pe atunci locuia intr-o cocioaba. Datorita lipsurilor materiale, mama nu a reusit sa-l inscrie pe Norbert la gradinita cu program normal. Primul contact cu mediul educational l-a avut in cadrul Gradinitei de Vara. Pentru prima data a invatat o poezie, a invatat culorile, animalele, a invatat sa coloreze, a invatat ce inseamna sa fie disciplinat si chiar a reusit sa invete foarte bine si a fost laudat de educatoare ca fiind printre cei mai buni din Gradinita de Vara.
Ceea ce e important este faptul ca interesul lui pentru invatatura s-a mentinut si la scoala, invatatoarea chiar l-a apreciat pe Norbert ca fiind un elev deosebit de silitor si cuminte si considera ca Gradinita de Vara l-a ajutat foarte mult, pregatindu-l practic pentru clasa I. Dansa a sesizat diferenta dintre Norbert, care a urmat Gradinita de Vara, si alti copii din comunitatea de romi. Norbert avea deja deprinderile necesare in clasa I, spre exemplu, cum se tine un creion in mana. De asemenea, familia lui a spus ca se bucura foarte mult de faptul ca Norbert este laudat de invatatoare. Singurul lucru de care era trista invatatoarea era faptul ca Norbert era imbracat mereu cu acelasi rand de hainute ponosite. Aceasta situatie s-a remediat la scurt timp datorita faptului ca Norbert a beneficiat, alaturi de alte sute de copii saraci, de un vaucer constand in haine si incaltaminte noi de la Fundatia Ruhama, ceea ce l-a bucurat foarte mult. In sfarsit avea si el hainute noi ca si colegii de clasa.
Mai tarziu, familia lui Norbert a fost sprijinita de Fundatia Ruhama si primarul din Tetchea sa-si construiasca o casuta in care copiii sa poata invata, la lumina becului de aceasta data. Parintii au fost incurajati de catre educatoare si invatatoare sa-l sprijine pe Norbert pentru a reusi in viata.

Pardalian, lider rom

EA SPUNE...
Numele meu este Erzsebet si sunt din Sacueni. Sunt mama a 5 copii, un baiat si 4 fetite. Suntem o familie simpla si modesta. Bucuria noastra sunt copilasii. Pentru noi, cea mai mare bucurie este sa ne vedem copiii fericiti. Annamaria, fetita noastra, ne-a facut o mare surpriza. Este foarte bucuroasa ca poate merge la scoala. Eu si sotul meu nu am fost la scoala niciodata, nu stim sa scriem si sa citim. Nu era importanta scoala pentru noi. Nu am inscris-o la scoala nici pe Annamaria. Dar a venit intr-o zi o persoana de la Fundatia Ruhama sa ne spuna ca putem sa ne inscriem copiii la gradinita de vara. Fetita a vrut sa mearga, asa ca am lasat-o. Nu a lipsit nici o zi. Apoi au inceput inscrierile la scoala, in septembrie. Atunci am aflat ca fetita noastra nu mai putea fi inscrisa la cursurile de zi pentru ca are deja 10 ani. Cu ajutorul fundatiei, a fost inscrisa la programul de alfabetizare si recuperare scolara.
Nu intelegem de ce doreste atat de mult sa mearga la scoala, de ce citeste din cartile primite acolo. O vedem ca sta ore in sir citind cate o poveste pe care apoi ne-o povesteste frumos. La inceput am crezut ca se preface ca citeste si inventeza povestile. Apoi am fost la biserica si acolo s-a citit o povestire despre oaia pierduta. Fetita mea nu era in biserica, nu a auzit povestea. Nu dupa mult timp, ne-a citit aceeasi povestire din Biblie. Atunci ne-am dat seama ca nu inventeaza povesti si stie citi.
Are vise mari. Vrea sa devina medic. Invatatoarea ne spune ca are sanse pentru ca este o fetita isteata. Noi trebuie doar sa o lasam la scoala, sa o lasam sa citesca, sa scrie. Annamaria este o fetita cuminte si putin prea retrasa. Ne pare bine ca la scoala se mai joaca cu alti copii. Are prietene cu care isi petrece timpul. Nu stim ce va fi mai tarziu, nu stim cat timp va merge la scoala. Stim doar ca asta o face fericita, noi nu o vom impedica si vom incerca sa-i dam hainute si pantofi, sa fie in rand cu ceilalti copii. Anul acesta a ajutat-o fundatia cu haine. Nu stim daca va ajunge medic, dar stim ca este mai isteata decat alti copii si ca va avea o situatie mai buna decat avem noi.

Erzsebet, mama unei fetite asistate

EA SPUNE...
Eliza este fetita mea cuminte si silitoare. Are note bune la scoala, invata bine si acasa este ascultatoare. Invatatoarea mereu a laudat-o si noi am vrut intodeauna sa o rasplatim. Doream sa-i oferim ceva special, ceva ce-i face placere. Se bucura mereu de orice cadou primit. Stia si intelegea saracia noastra si nu avea pretentii la nimic. Vedeam in ochisorii ei ca-si doreste si acele lucruri pe care noi nu i le puteam cumpara, dar nu ne-a cerut niciodata nimic.
Intr-o buna zi au venit la noi cei de la Fundatia Ruhama care ne-au spus ca se poate depune dosarul pentru obtinerea unui calculator prin programul EURO 200. Ne-au spus ce fel de acte trebuie sa depunem la dosar. Noi nu aveam prea mari sperante.
A sosit apoi ziua pe care nu o vom uita niciodata. Am primit calculatorul. Fetita noastra radea si plangea de bucurie. Nu am vazut-o niciodata atat de fericita. Avea calculatorul ei. Chiar in acea zi am sunat la fundatie si am multumit celor de acolo pentru interventia lor. Cu ajutorul lor am reusit sa o rasplatim pe fetita noastra pentru notele ei bune la invatatura si pentru cumintenia ei.

Estera, mama unei fetite asistate

EL SPUNE...

E timpul sa recunoastem ca scoala este cea care ne schimba pe noi ca parinti si pe copiii nostri in acelasi timp. Am doi baieti de scoala, Remus si Calin. In clasele I si a II-a nu am avut probleme cu ei. Invatau bine si erau cuminti. Apoi am fost nevoit sa lucrez in Ungaria. Ma intalneam cu copiii destul de rar si nu am mai putut sa-i urmaresc. Ei nu se plangeau. Erau sanatosi si cresteau frumos si pentru mine acest lucru era cel mai important. Situatia lor la invatatura a scazut insa destul de mult, lipseau de la scoala si invatatoarea se plangea ca nu mai are cu cine lucra. Nu-si mai faceau temele si nu se mai pregateau.
Intr-o zi, cei de la Ruhama au fost in scoala si au anuntat ca se face preselectie pentru faza judeteana la olimpiada de limba romani. Baietii mei au dorit sa participe la preselectie. Au fost alesi sa mearga la Oradea la olimpiada. Acolo s-au descurcat foarte bine. Pentru ei acea zi a fost o zi speciala. S-au plimbat prin Oradea, au fost la McDonalds, s-au simtit ca niste mici vedete. Au primit diplome. Li s-a spus ca vor mai merge daca invata bine.
Apoi am fost invitat la intalniri cu parintii in scoala. S-a discutat despre calitatea de bun parinte. Atunci am inteles ca un parinte bun este acela care pe langa ca-i ofera painea si patul in fiecare zi copilului sau este atent si la implinirea visurilor lui. Stiu ca baietii mei si-ar dori sa traiasca mai bine decat noi, sa aiba un viitor mai bun, un serviciu mai sigur. Calin doreste sa devina un dansator celebru. Stiu ca are sanse pentru ca are ritmul in sange si cunoaste o multime de pasi. Pentru implinirea acestui vis eu trebuie sa le ofer posibilitatea de a merge la scoala atat timp cat e nevoie. Am devenit mai atent. Ei nu intodeauna sunt constienti de faptul ca trebuie sa invete. Eu trebuie sa-i urmaresc. Vreau sa stiu daca si-au facut temele, daca si-au invatat lectia, daca sunt cuminti la scoala. Nu lipsesc de la nici o intalnire cu parintii. Daca eu nu pot sa merg cand sunt invitat, merge sotia mea si impreuna urmarim indeaproape educatia copiilor nostri.

Iosif, parinte rom

EA SPUNE...

Eu sunt Malvina, am 21 de ani si sunt studenta in anul III la Relatii Internationale si Studii Europene. In ciuda dificultatilor in talnite in viata, am reusit sa imi implinesc visul de a urma o facultate, iar pentru acest lucru trebuie sa le multumesc bunicilor mei, care s-au ingrijit indeaproape de cresterea si educarea mea, dar si Fundatiei Ruhama care m-a sprijinit enorm. Greutatile vietii m-au influentat sa ma indrept catre stiintele socio-umane, fapt pentru care am urmat un liceu de profil, iar mai tarziu am oscilat intre a urma medicina sau relatiile internationale, un domeniu nou si incitant. In cele din urma am optat pentru relatii internationale, fiind mai aproape de pregatirea mea anterioara.
Am luat contact cu Fundatia Ruhama in primavara anului 2007, cand am fost invitata de fosta mea profesoara de limba engleza la inaugurarea Centrului Educational pentru Romi. Discursul presedintelui organizatiei m-a marcat adanc si m-a convins sa revin la fundatie pentru a ma implica in activitatile lor, in masura in care timpul si resursele mele imi permiteau. Timp de un an am incercat sa contribui la proiectele de dezvoltare comunitara ale fundatiei, deprinzand in acelasi timp o serie de cunostinte si abilitati noi, care consider ca ma vor ajuta si in propria mea cariera. Multumita fundatiei, am avut ocazia sa lucrez intr-o echipa tanara si dinamica, sa particip la cursuri si ateliere, sa ajut la randul meu alti etnici romi.
Fundatia Ruhama a reprezentat un suport real pentru mine, beneficiind de sprijin financiar pentru cheltuielile de chirie, masa si transport, reusind astfel sa ma concentrez mai bine asupra activitatii de student, fara a mai trebui sa ma preocup de resursele financiare sau chiar sa ma angajez. Doresc sa multumesc echipei Fundatiei Ruhama pentru lectia invatata: sa ajuti oamenii care au nevoie si sa lupti pentru a deveni mai bun. Anul petrecut la organizatie va ramane mereu in sufletul meu ca o perioada de referinta.

Malvina, studenta la Relatii Internationale


EA SPUNE...

Am participat la cursurile de calificare in ocupatiile Ingrijitor Copii si Ingrijitor Batrani desfasurate de Fundatia Ruhama, in primul rand din curiozitate, iar in al doilea rand cu scopul de a deveni un profesionist, atat in ingrijirea copiilor, cat si pentru persoanele varstnice.
In familie, am trei frati mai mici decat mine, iar la cresterea si educarea ultimului frate am participat in egala masura cu mama. Ca urmare a participarii la cursul de Ingrijitor Copii, am constatat ca multe dintre metode aplicate cu cel mic nu erau tocmai corecte, cursul oferindu-mi posibilitatea de a invata modalitati corecte de alimentatie a copilului, de motivare a acestuia etc.
In prezent sunt studenta a Facultatii de Stiinte Socio-Umane, specializarea Asistenta Sociala si voluntar in cadrul Spitalului Municipal “Gavril Curteanu” (Spitalul de Copii), unde am acum ocazia sa pun in practica tot ceea ce am invatat la curs legat de ingrijirea copiilor.
Recomand acest curs si viitoarelor mamici!

Dora, absolventa curs


EA SPUNE...

Eu sunt Doina, mama Loredanei. Suntem foarte saraci, dar am fost si mai saraci. De multe ori nu stiam cum ne vom descurca, cu m voi pune paine pe masa. A fost doar mila bunului Dumnezeu care ne-a pazit si ne-a purtat de grija in fiecare zi. Eram sanatosi, am fi putut munci, dar nimeni nu a vrut sa ne angajeze. Mereu ne gandeam la cei care merg in fiecare zi la serviciu si-i vedeam ca le merge mai bine decat noua, cei care muncim cu ziua pe la oamenii care au nevoie de noi din cand in cand.
A venit insa ziua fericita in care au sosit la noi in comunitate cei de la Fundatia Ruhama si ne-au intrebat care dintre noi doreste sa se angajeze. Loredana, fiica mea, a raspuns repede ca ea doreste sa se angajeze chiar din ziua urmatoare daca se poate. Persoanele de la fundatie au ajutat-o pe Loredana sa-si faca un dosar. Noi speram sa se gaseasca ceva de lucru pentru ea. In cele din urma fundatia i-a gasit si azi lucreaza. Viata noastra nu mai e chiar asa de grea. Datoriile au scazut. Loredana este sprijinul nostru acum.
Mai am un copil care ar putea lucra si ar fi foarte bine daca Fundatia Ruhama ar putea gasi si pentru el un loc de munca.

Doina, mama unei tinere asistate


EA SPUNE...

Eu sunt Lia din Telechiu. Locuiam intr-o coliba de 4 metri patrati alaturi de sotul si cei 6 copii, unde nu aveam decat un pat construit din cateva scanduri. Aici dormeau copiii. Noi dormeam pe jos unde nu aveam pardoseala, direct pe pamant. D e multe ori barbatul meu facea nopti albe, doarece trebuia sa apere copiii de muscaturile sobolanilor pentru ca nu putine au fost datile in care copiii au fost muscati in timp ce dormeau. Am ajuns de foarte multe ori in pragul disperarii pana acolo incat sa ma gandesc daca nu ar fi mai bine pentru copilasi sa ii dau in plasament. Ma rugam la Dumnezeu zi si noapte sa ne ajute sa avem o casuta pentru ca vedeam suferinta copiilor mei, mai ales iarna cand le suflam aburi pe fata ca sa nu inghete de la gerul care se simtea in coliba ca afara.
In 2006, la noi in colonie au venit si am cunoscut doua persoane de la Fundatia Ruhama din Oradea, Alina si Alexandru, carora le-am povestit situatia prin care trec, impreuna cu alte patru familii care locuiau in conditii la fel de rele. Nu dupa mult timp, aproximativ la doua saptamani, fundatia a facut o intalnire cu toti romii din sat unde ne-au lasat sa zicem noi ce ne trebuie mai repede. M-am rugat sa zica lumea ca trebuie case si asa s-a intamplat. Apoi s-a vorbit intre oameni pentru cine sa facem casele si a iesit ca se vor construi 5 case dintre care una si pentru familia mea. Parca visam cu ochii deschisi in toate zilele, mi-era frica ca nu mai vine fundatia, ca nu se mai face nimic.
Dar s-a petrecut si toti romii nostri cu primarul si cu fundatia au lucrat si au reusit ceva nemaiauzit, sa faca case noi la romi, asa cum numai la romani am vazut. In timp, primarul s-a tinut de promisiune si a bagat si curent si a facut cu fundatia fantani pe toata strada noastra. Acum am casa mea, cu curent, cu apa, copiii pot creste fara probleme si ii trimit la scoala in fiecare zi ca am promis la fundatie. Sper sa aiba si altii norocul meu.

Lia, beneficiar locuinta sociala


EA SPUNE...

In luna august, casa in care locuiam impreuna cu familia mea, sotul, cei 3 copii cu varste cuprinse intre 9 luni si 4 ani si tatal meu, a luat foc. Toata familia mea a ramas pe drumuri, nemaiavand acoperis deasupra capului. Am mers la sediul primariei sa incercam sa obtinem un ajutor pentru a nu mai locui in strada cu copii. Copiii mei nu au nici o vina si nu e drept sa doarma afara. Domnul primar ne-a pus la dispozitie o casa nelocuita, dar care nu avea de nici unele, era in paragina si distrusa, avand si sobolani.
Intr-o zi m-au vizitat domnii de la Fundatia Ruhama, care au auzit de necazul nostru de la vecini, dar nu am sperat ca se vor mai intoarce. Insa ei au discutat cu primarul si l-au informat de situatie si ce se poate face pentru noi.
Astazi, datorita Fundatiei Ruhama care a reusit sa obtina donatii de la oameni cu suflet mare, am primit mobilierul necesar pentru casa in care locuim, pot spune ca nu mai suntem nevoiti sa dormim pe jos. Sotul si-a gasit un loc de munca ca zidar in Oradea, eu primesc indemnizatia pentru copilul mic si acum ne putem descurca mult mai bine. Pot spune ca familia mea nu mai este aceeasi, toti ne-am recapatat increderea si speranta ca totul va fi bine din nou.

Maria, beneficiara CCS


EL SPUNE...

Nu m-am gandit niciodata ca voi reusi sa am o viata mai buna, nici speranta nu mai aveam. Nimeni in familie mea nu a reusit sa se angajeze ca sa fie in rand cu lumea. Coliba in care locuiam mai ca se prabusea pe noi si degeaba o tot reparam ca trecea ploaia si vantul prin ea, iar noaptea veneau sobolanii peste noi. Vream sa-l ajut pe tata si fami-lia mea, dar ma simteam legat de maini si de picioare. As fi muncit in orice conditii pentru ca sunt tanar si in putere.
Credeam ca este imposibil sa mai ies din saracia lucie in care ma aflam cu familia mea, dar asta pana cand a inceput Fundatia Ruhama sa faca consiliere in Obor ca sa se angajeze romii cu carte de munca. Fundatia a reusit sa ma angajeze pe mine si pe fratele meu, fapt care a insemnat imediat o viata mai buna, avand acum bani de mancare, de scoala pentru cei mici si chiar de altele.
Apoi fundatia ne-a ajutat sa construim o casa mai buna, ne-a adus materiale si vecinii ne-au ajutat si ei cum au putut. Astazi am un loc sigur unde sa stau cu familia mea. Cred ca este foarte important sa nu ne pierdem speranta niciodata. Le multumesc celor de la Fundatia Ruhama si mai ales lui Marian care ne-a sfatuit si ne-a incurajat tot timpul.

Vasile, membru familie asistata


EL SPUNE...

Dupa moartea sotiei mi-am pierdut orice speranta, ramas cu noua copii cu varste cuprinse intre 3 si 20 ani si pe deasupra si invalid, cu un picior amputat. Am cazut in patima alcoolului, neglijandu-mi familia, iar copiii au inceput sa cersesca pentru a nu muri de foame.
Cu toate ca ma aflam intr-o situatie jalnica si nu mai aveam nici un chef de viata, am avut un moment de desteptare, in care am incercat sa vad ce posibilitati exista pentru a iesi din aceasta situatie grea. Astfel am ajuns sa-l contactez pe domnul Balog, lucrator social la Fundatia Ruhama si vecin in comunitatea de romi Obor din Alesd. El m-a incurajat sa urmez exemplul domnului B. Vasile care se afla intr-o situatie asemanatoare, in sensul ca avea si el piciorul amputat si totusi a lucrat la curatenie pe strazile din orasul Alesd. Am primit bucuros sfaturile lui, dar pentru a le pune in practica aveam nevoie de o proteza. Dupa aceasta discutie, am simtit ca pot redeveni stalpul familiei mele, sprijinindu-i din rasputeri si fiind alaturi de ei.
Eram beneficiar al pensiei de boala, dar aceasta nu putea acoperi toate cheltuelile familiei. Am aflat de la Centru de Consiliere si Sprijin pentru Parinti al fundatiei ca pot deveni si beneficiar al unei pensii de handicap ceea ce s-a si intamplat in mai putin de 3 luni.
Astazi, datorita Fundatiei Ruhama, am intrat in posesia unei proteze care ma ajuta foarte mult, chiar pot sa si lucrez prin gospodarie pentru a ajuta familia si astfel copiii nu mai sunt nevoiti sa cersesca. Pot spune ca mi-am recapatat dragostea pentru viata si una dintre cele mai mari dorinte ale mele astazi este aceea de a ajuta si eu la randul meu pe cei care au nevoie si sunt in necaz. Speranta moare ultima.

Alexandru, beneficiar CCS


EL SPUNE...

Ma numesc Guti si sunt presedintele Grupului de Initiativa din Tamasda. La initiativa Fundatiei Ruhama am facut o intalnire publica a comunitatii de romi in care am cazut de acord pentru infiintarea unui grup care sa reprezinte comunitatea si interesele ei. Zis si facut. Am discutat cu oamenii despre implicarea intr-o actiune pentru dezvoltarea comunitatii. Impreuna cu totii am stabilit ca problema cea mai mare a comunitatii este drumul aflat intr-o stare foarte prosta, pe timp de ploaie fiind imposibil de umblat. Dupa consultatiile cu comunitatea si echipa Fundatiei Ruhama, am hotarat sa ne implicam in construirea unui trotuar in comunitate. Acest trotuar era foarte important pentru noi deoarece copiii nostri vor putea ajunge curati la scoala si colegii nu vor mai rade de ei ca sunt plini de noroi.
Fiind si consilier local, alaturi de Florea am implicat si Primaria in actiunea noastra. Eram practic parteneri cu Primaria si Fundatia Ruhama intr-o actiune. Astfel, Fundatia Ruhama s-a implicat prin cumpararea de ciment, Primaria prin asigurarea balastrului si punerea la dispozitie a unor betoniere, iar Grupul de Initiativa si comunitatea prin efectuarea lucrarilor de constructie a trotuarului. Desi initial credeam ca lucrurile vor merge foarte bine, oamenii fiind dornici sa participe, am constatat pe parcurs ca intampinam dificultati: barbatii erau majoritatea la serviciu ziua, iar femeile nu se puteau im plica in munca de constructie. Asa ca lucrarile au mers mai greu, deoarece se putea munci doar in weekend si dupa-masa pana pe intunecate. Vazand ca lucrurile merg mai greu decat am planificat, Primaria a pus si ea la dispozitie patru oameni pentru a grabi finalizarea lucrarilor. Si iata-ne astazi la o intalnire cu comunitatea, pentru a umbla pe trotuarul de 1400 metri pe cele doua strazi. Acum pot copiii sa ajunga curati la scoala si cand ploua, oamenii merg la lucru fara cizme de cauciuc si pantofii in plasa, iar acum putem duce bolnavii la salvare mai usor. Deja ne gandim cu Grupul de Initiativa cum sa facem sa rezolvam si problema apei potabile, sa nu se mai imbolnaveasca copiii.

Guti, lider rom

EA SPUNE...

Ma numesc Maria, am 77 de ani, locuiesc in Oradea si beneficiez de serviciile la domiciliu ale Fundatiei Ruhama incepand cu luna iunie a anului 2007. Sprijinul pe care il primesc din partea fundatiei consta in cumparaturi: la alimentara, la piata; curate nie: aspirat, sters pe jos, spalat geamuri; insotire: pentru plata unor facturi, pentru cumpararea de medicamente.
Vreau sa multumesc Fundatiei Ruhama pentru sprijinul si ajutorul ce mi l-a dat; multumesc tuturor persoanelor din fundatie pentru felul omenesc si bun prin care m-au tratat, pentru intelegere si ajutor, in special Cameliei - asistent social, Ildiko - asistent medical, ingrijitoarelor Ana si Ileana. Am mare nevoie de sprijin in continuare pentru ca sunt foarte bolnava si nu am pe nimeni sa ma ajute.
Eu am numai aprecieri fata de fundatie si daca stiam ca exista asa ceva acum 4 ani, nu mai aveam problemele acestea cu locuinta, nu aveam atatea batai de cap, nu aveam proces, telefoane interminabile, nopti nedormite, batai in usa din partea unor straini pe care ii aducea persoana cu care am incheiat contract cu clauza de intretinere cu mancare, medicamente, plata facturilor in schimbul apartamentului cu drept de folosinta din partea mea, persoana care nu a respectat deloc obiectul contractului.
Vreau sa recomand si altor persoane ca mine sa caute sa beneficieze de serviciilor Fundatiei Ruhama, precum si de ajutorul si sprijinul pe care ei le ofera, pot sa spun cu dragostea de care noi, batranii, avem nevoie.

Maria, varstnica asistata


EA SPUNE...

Am beneficiat de serviciile Fundatiei Ruhama din anul 2006 - kinetoterapie pentru sotul meu care este diagnosticat cu grad I de invaliditate. Am facut o pauza de cateva luni insa am revenit fiind necesar pentru optimizarea mobilizarii lui, care datorita starii de sanatate nu s-a recuperat total, neavand echilibru. Impreuna cu kinetoterapeutii fundatiei am reluat exercitiile recomandate de medicul recuperatoriu, in paralel cu recuperarea temporara pe care bolnavul o face in spital. In acelasi timp, prin prestatiile oferite de fundatie, am reusit monitorizarea valorilor TA si TQ prin masurarea zilnica a acestor valori care reflecta evolutia sanatatii. De asemenea, monitorizarea e necesara pentru medicul de familie la eliberarea retetelor de medicamente.
Ar fi eficace daca fundatia ar dispune de un medic generalist care sa tina in evidenta toate aceste cazuri deservite de fundatie, in vederea intocmirii unei biografii care sa reflecte in timp modul in care a spijinit organizatia asistatul.
Este de amintit un moment de exceptie, cand fundatia a organizat un eveniment de socializare cu ocazia Zilei Senectutii, care a fost o surpriza placuta atat pentru asistati cat si pentru apartinatori. Invit conducerea fundatiei, in limita posibilitatilor, sa mai organizeze asemenea evenimente si cu alte ocazii.

Viorica, sotia unui varstnic asistat