Fundatia Ruhama

Font ABCabcReset
Esti aici/You are here: Acasa Noutati Romii lupta pentru imaginea lor
  • Pretul maretiei este responsabilitatea - Sir Winston Churchill...
  • Eradicarea saraciei nu este un gest de caritate. Este un act de justitie - Nelson Mandela...
  • Daca judeci oamenii, nu mai ai timp sa-i iubesti - Maica Tereza...
  • Traiesti doar o data, dar daca o faci cum trebuie, o data e destul - Mae West...
  • La ce bun o casa, daca nu ai o planeta toleranta pe care sa o pui? - Henry David Thoreau...
Romii lupta pentru imaginea lor Imprimare Email
Scris de Ciprian Torj   
Vineri, 21 Decembrie 2007 11:37

dezvoltare comunitara romi fundatia ruhama bihorIn Judetul Bihor s-au constituit 15 Grupuri de Initiativa Locala.

Impreuna cu Primaria, cu scoala locala si cu alte institutii de pe plan local, Grupurile de Initiativa Locale formate din membrii comunitatilor defavorizate au reusit sa demareze actiuni care urmaresc sa rezolve probleme prioritare care nu au fost solutionate de-a lungul timpului, insa afecteaza direct sau indirect intreaga comunitate. Una dintre probleme ar fi starea precara sau lipsa infrastructurii care, de multe ori contribuie la nivelul scazut de participare scolara a copiilor afectati (lipsa trotuarelor, a drumurilor, a apei, a curentului electric).

Mentalitatea unora dintre parinti, care nu constientizeaza pe deplin importanta educatiei, lipsa actelor de identitate si stare civila, nivelul foarte scazut de venituri ca urmare a accesului limitat pe piata muncii a populatiei defavorizate sunt si alte probleme cu care se confrunta romii. „Lucrand pentru diversele nevoi ale comunitatii, Grupurile de Initiativa Locala au reusit sa genereze si schimbari pozitive la nivelul perceptiei si atitudinii autoritatilor si comunitatii locale asupra romilor, care au inceput sa aprecieze si sa valorizeze implicarea romilor in procesul de dezvoltare locala, sprijinind adesea initiativele Grupurilor”, a declarat Marian Daragiu, presedintele Fundatiei Ruhama.

Grupul de Initiativa Local este o structura informala formata din persoane active din comunitatea de romi, care doresc sa contribuie la procesul de dezvoltare locala si incluziune sociala. Scopul Grupului de Initiativa Locala este de a sprijini scoala si comunitatea de romi in activitati care au ca scop imbunatatirea procesului educational prin mobilizarea, informarea si consilierea parintilor si copiilor de varsta scolara din comunitatile defavorizate; cresterea nivelului de trai prin atragerea de fonduri pentru infrastructura; implicarea in programe pentru obtinerea de acte de identitate.

Pe parcursul anului 2007, Fundatia Ruhama a sprijinit 15 comunitati dezavantajate din Bihor in procesul de constituire si organizare a Grupurilor de Initiativa Locale. In judetul Bihor au fost constituite GIL in localitatile: Cubulcut, Sacuieni, Tarcea, Vasad, Santelec, Ortiteag, Balnaca, Beznea, Salonta, Tamasda, Tinca, Sanicolau de Munte, Gepiu, Alesd, Diosig. Spre exemplu, Grupul de Initiativa Locala din Tamasda a reusit inlaturarea barierelor la educatie pentru copii romi din comunitate prin construirea unui trotuar de 1500 de metri care asigura accesul copiilor la scoala pe vreme rea. In Gepiu s-a reusit bransarea a opt gospodarii sarace la reteaua de curent electric, prin atragerea de fonduri externe. Fiecare GIL a rezolvat nevoia de pregatire prescolara a copiilor romi care nu au frecventat gradinita publica prin organizarea Gradinitei de vara in luna august si implicarea unui facilitator rom si a unui tanar asistent educational rom din comunitate.

sursa: Realitatea Bihoreana

 
Română (România)