Dezbatere despre măsurile privind accesul egal la educație de calitate prin implicarea părinților, cadrelor didactice și a factorilor de decizie

Dezbatere despre măsurile privind  accesul egal la educație de calitate prin implicarea părinților, cadrelor didactice și a factorilor de decizie

 

Din mai 2014 și până în prezent, în comunitățile Luncșoara și Borod, s-au implementat măsuri concrete care au vizat creșterea accesului la o educație de calitate a  copiilor proveniți din mediile cele mai vulnerabile. Au fost selecționate cele două comunități întrucât nevoia de inițiative și intervenție era mare, iar gradul de implicare a cetățenilor în viața comunității era relativ redus.

 

Fundația Ruhama, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Alexandru Roman” Aușeu și Liceul Teoretic „Gabriel Țepelea” Borod, în cadrul proiectului Participare activă și deplină pentru educație de calitate în comunitățile interetnice rurale”, proiect finanţat prin granturile SEE, 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România, în valoare de 74.970 Euro, au mobilizat și au utilizat participarea locuitorilor din comunitățile Luncșoara și Borod pentru a se asocia și lucra împreună, acționând colectiv în vederea reducerii discrepanțelor de acces la educație ale copiilor romi față de copiii neromi.

În cadrul dezbaterii de vineri,  5 februarie 2016,  la care au participat peste 50 de părinți romi, cadre didactice, consilieri locali și  reprezentanți ai Primăriilor celor două comune implicate în proiect - Aușeu și Borod, alături de directorii din școlile localităților învecinate, reprezentantul Inspectoratului Școlar Judeșean și echipa Fundației Ruhama, rezultatele programelor de intervenție socio-educaționale au fost prezentate de însăși persoanele implicate direct în organizarea și derularea programelor.

Evenimentele de motivare comunitară au menirea de a motiva și încuraja membrii comunităților dezavantajate pentru a-și asuma identitatea, creșterea încrederii de sine și implicarea activă în viața comunităților locale prin întărirea și îmbunătățirea relațiilor de colaborare între grupurile existente la nivelul localității. Despre impactul acestor evenimente a vorbit doamna prof. Viorica Edith Pușcou: „Nu vă puteți da seama cu câtă încântare și bucurie au particpat copii la primul spectacol de teatru, la prima excursie la grădina zoologică, cum au luat masa pentru prima dată într-un restaurant, cum au relaționat copiii între ei fără să se țină cont de etnie sau orice alceva ce ar putea fi un factor de discriminare. Copilașii au demonstrat că se poate trăi frumos într-o comunitate, ne-au prezentat un model de conviețuire și toleranță.”

Doamna prof. Meheș Mirala a povestit despre implicarea cadrelor didactice voluntare în programele de formare de abilități de viață și sociale pentru copii. Acest program s-a adresat tuturor elevilor din cele două școli cu implicarea a 23 de cadre didactice cu care s-au încheiat contracte de voluntariat. Elevii din clasele primare au dobândit înformații și abilități/deprinderi de igienă personală, igiena îmbrăcămintei și a încălțămintei. Elevii din clasele de gimnaziu au beneficiat de programe de informare, consiliere și orientare în carieră. Munca voluntară a cadrelor didactice a fost cuantificată în ore de activitate și valoarea muncii lor a fost de 4164 de Euro.

Doamna prof. Corina Nojea a prezentat două programe: Programul de Cooperare Familie – Școală – Comunitate în care părintele este profesor pentru o zi și programul Școală după școală.  <Părinții implicați în programul „Profesor pentru o zi” au devenit pentru noi partenerii educaționali cei mai fideli” >, ne-a mărturisit doammna prof. Corina Nojea. În cadrul acestui program părinții  au prezentat informații despre ceea ce știu eu mai bine din domeniile în care sunt cei mai familiari. Programul Școală după școlă este un program de asistență și sprijin acordat elevilor din clasele primare. În cadrul acestui program au fost cuprinși elevii din clasele I și a II-a și sporadic acei copii din clasele a III-a și a IV-a care au avut mari dificultăți în învățare. Programul s-a derulat pe parcursul întregului an școlar 2014 – 2015. Elevii au petrecut 2 ore în plus în școală, timp în care și-au pregătiti temele de casă, au consolidat noțiunile dobândite la clasă sau au fost ajutați să recupereze acele informații pe care nu au reușit să le însușească la clasă. „Dacă în anii precedenți, marea majoritate a elevilor proveniți din comunitatea de romi aveau mari dificultăți de învățare, doar ei erau elevii corigenți și repetenți din școală, anul trecut școlar am avut premianți din comunitatea de romi, avem copii care aduc cinste școlii, copii cu care ne mândrim, copii cu care vom lucra și în continuare și care vor  deveni resurse importante pentru întreaga comunitate”, declară doamna profesor.

Un alt program care a fost pus în atenția participanților, a fost programul Școala Părinților. Despre acest program a vorbit doamna profesor Szabo Irina. Informațiile oferite de către doamna Szabo au fost referitoare la implicarea părinților în program, temele abordate în cadrul întâlnirilor cu părinții, utilitatea programului, impactul programului. Două dintre rezultatele programului menționate de către doamna profesor sunt: creșterea gradului de implicare a părinților în procesul educațional și creșterea frecevnței copiilor la școală. Pentru doamna Szabo, acest program a avut și un grad de satisfacție suplimentar având în vedere faptul că doamna tocmai a intrat în pensie și despărțirea de școală și de elevi nu a fost atât de drastică, încă a mai avut responsabilități clare față de școală, părinți și elevi.

Programul „Povestea Ta” este programul care contribuie la aducerea cărților, a lecturii mai aproape de comunitate și casele oamenilor, încercând eliminarea corelării experiențelor negative ale părinților cu procesul de învățare și transformarea acestora în experiențe pozitive, plăcute, alcătuind astfel o nouă dimensiune în diminuarea fenomenului de excluziune socială. Grupul țintă al acestui program au fost, în special, mamele și copii acestora. Programul și-a propus dezvoltarea abilităților de citire și povestire a părinților și pregătirea copiilor pentru școală. În cadrul acestui program au fost direct implicatele doamnele profesoare Anca Lazăr și Paula Tirala.

Programul Grădinița Estivală, program pus în dezbatere de către doamna prof. Paula Tirala, trebuie înțeles ca o soluție de urgență pe termen scurt pentru eliminarea decalajelor dintre copiii romi şi neromi care se înscriu în clasa I, în ceea ce priveşte pregătirea preşcolară şi cunoştințele/abilitățile (cu precădere sociale) achiziționate până la accederea în şcoală. Grădinițele estivale derulate în comunitățile Luncșoara și Borod, au reprezentat o cale eficientă de atragere a copiilor de vârstă preşcolară din comunități defavorizate către educația preşcolară sistematică.

 

”Vom continua să tranferăm modele integrate de intervenție învățate de echipa organizației noastre, spre alte localități, spre alți copii și părinți, spre alte autorități locale, împreună cu școlile locale, pentru a susține investiția în copiii din comunitățile rome, copii aflați în risc de părăsire timpurie a școlii.” Daniela Tütös, coordonator programe educaționale –Fundația Ruhama.

„Importanța educației este necontestată, are rol de a crește o comunitate cât mai sănătoasă din punct de vedere social oferind copilului de orice etnie acces nelimitat în descoperirea propriei vieți. Rolul nostru al tuturor este de a influența deciziile politice locale de interes public, întrucât bunăstarea unei comunități depinde de implicarea noastră a tuturor” a declarat directorul școlii Borod, doamna Aurica Manci Capriș.

Domnul director Adrian Botici declară: „Suntem mândri de rezultatele muncii noastre: avem părinți implicați activ în structurile consultative ale școlii, avem copii premianți proveniți din comunitatea romă, au crescut semnificativ  rezultatele școlare ale copiilor din comunitatea de romi și suntem mândri că romi, români, slovaci și maghiari din Luncșoara ducem mai departe tradițiile frumoase ale comunității noastre și promovăm un model frumos de conviețuire”.

În încheierea evenimentul, domnul prof. Alexandru Mlinarcik -  Inspector de specialitate, a subliniat faptul că s-a remarcat gradul de implicare a tuturor actorilor de pe plan local în acest proiect, că acest proiect este un proiect integrat. Tot odată, pe viitor, în școlile din județ, este nevoie de atragerea de resurse pentru implementare unor proiecte similare prin care să se reducă discrepanțele în educație a copiilor proveniți din comunitățile defavorizate de romi. Domnul profesor a subliniat și faptul că Fundația Ruhama este un partener cu experiență vastă în derularea de programe de intervenție socio-educaționale, un partener fidel al Inspectoratului Școlar Județean Bihor, de care fiecare școală din Bihor care dorește să atragă fonduri nerambursabile pentru comunitățile proprii ar trebui să o atragă în calitate de partener.